Ortodontic.md

Logopedia şi ortodonţia

Логопед

Potrivit statisticilor la nivel mondial, numărul de tulburări de vorbire este în creştere, şi, prin urmare, problema prevenirii tulburărilor de vorbire la copii şi adolescenţi obţine un caracter global. Colaborarea medicilor ortodonţi, stomatologilor pediatri şi de asemenea a logopezilor şi educatorilor  în grădiniţe permite identificarea timpurie a disfuncţiilor miofuncţionale care favorizează apariţia diferitor patologii de vorbire.

Logopedia este o ştiinţă pedagogică şi în acelaşi timp este în strânsă legătură cu ciclul de ştiinţe medicale, fără o astfel de cooperare strânsă este imposibilă studierea sau depăşirea oricăror tulburări ale vorbirii.

Cea mai strânsă legătură logopedia o are cu stomatologia: în logopedie sunt pe larg utilizate rezultatele cercetărilor în domeniul stomatologiei. În majoritatea cazurilor, patologia vorbirii într-un fel sau altul este legată de afectarea organelor de vorbire, natura cărora determină conţinutul ulterior de lucru. În acest articol dorim să atragem atenţia logopezilor asupra punctelor comune în lucrul unui logoped şi ortodont şi să orientăm atenţia acestor specialişti la necesitatea  cooperării reciproce în scopul îmbunătăţirii calităţii ajutorului profesional acordat pacienţilor şi de asemenea în scopul detectărăă la timp a tulburărilor în structura aparatului articulator, care necesită o intervenţie medicală specială.

Aparatul vocal la om este convenţional împărţit în două secţiuni: central şi periferic. Secţiunea centrală al analizorului motoric de vorbire este împărţit în două părţi - receptivă şi motorică.

Partea periferică a analizatorului motoric de vorbire include organele respiratorii, de voce şi articulare.

Secţiunea articulatorie a aparatului vocal este situat în aşa-numitul tub de rezonanţă (cavitatea orală şi nazală).

Organele principale de articulare sunt limba, buzele, dinţii,  maxilarul superior şi inferior, palatul  moale şi dur. Organul cel mai activ de articulare este limba, fiind cel mai mobil dintre toate organele enumerate, limba este capabilă să preia în gură cele mai variate poziţii, formând o convergenţă sau închiderea completă cu organele de articulare mai puţin mobile. Datorită acestui fapt se formează sunete articulate specifice ale vorbirii. Adică nu numai prezenţa defectelor în structura maxilarelor, dinţilor, limbii, dar şi în cazul mobilităţii insuficiente a limbii, articularea normală a vorbirii va fi impedimentată. Existenţa defectelor  în structura palatului dur şi moale va dezechilibra interacţiunea normală a cavităţii nazale şi orale,care plus la toate defectele de pronunţie a sunetelor va duce la perturbarea funcţiei vocale.

În scopul de a identifica posibilele cauze ale anomaliilor în structura aparatului articulator este necesară examinarea atentă a copilului, luând în calcul următoarele date:

Principalele caracteristici ale unei ocluzii corect formate sunt:

Abaterile de la aceste norme sunt semne ale ocluziei malformate.

Există ocluzie de lapte (temporară) la vârsta de la 6 luni la 5-6 ani, de trecere de la 6 la 12 ani, şi permanentă. Ocluzia de lapte (temporară) la rândul ei, se împarte în trei perioade: perioada de formare a unei ocluzii temporare la vârsta de la 6 luni la 3 ani, perioada unei ocluzii temporare deja formate de la 3 până la 5 ani şi perioada care precedă schimbarea  dinţilor de la 5 până la 6 ani.

În fiecare perioadă de ocluzie temporară trebuie să fie luate în considerare creşterea activă a oaselor maxilarelor şi schimbarea formei acestora. Astfel, pentru prima perioadă este caracteristică o ocluzie adâncă, care este legată de dentiţia incompletă.

Pentru a doua perioadă este caracteristică  localizarea suprafeţelor distale a dinţilor incisivi superioari şi inferiori în acelaşi plan vertical sau cu treaptă distală (aşa-numita despicătură sagitală), micşorarea adâncimii planşeului frontal, aplatizarea secţiunii frontale a arcadei dentare inferioare. Aceste manifestări pot fi considerate ca temporare, dar pot fi tratate şi ca începutul unei patologii, mai ales dacă aceste simptome sunt observate simultan cu apariţia disfuncţiilor respiratorii, de înghiţire, de vorbire.

În perioada care precedă schimbarea dinţilor temporari cu cei permanenţi, este considerată normală abraziunea semnificativă (fiziologică) a marginilor tranşante ale incisivilor temporari şi a ridicăturilor dinţilor canini şi molari. Creşterea semnificativă a dimensiunilor arcadelor dentare în direcţia transversală între dinţii incisivi şi laterali, între dinţii canini şi dinţilor temporari molari nr.2 indică o formare favorabilă a ocluziei permanente. Foarte des lipsa abraziunii unuia dintre dinţii canini duce la apariţia unei ocluzii oblice (încrucişate).

Multă vreme se considera că dinţii de lapte sunt o ciudăţenie a naturii. Părinţii de obicei nu le acordă multă atenţie, considerând că tratarea dinţilor de lapte este inutilă: oricum nu sunt pe mult timp. Dar, în scurta lor perioadă de existenţă ei colectează o mulţime de informaţii pentru dinţii permanenţi, pregătesc spaţiu pentru apariţia corectă a dinţilor. Este important să cunoaştem că atunci când extragem un dinte de lapte cu doi ani înainte de apariţia celui permanent este necesară protezarea, în caz contrar aceasta va afecta formarea corelaţiei dinţilor şi articulării.

Cunoaşterea de către logoped a anomaliilor aparatului articulator, în funcţie de vârsta copilului va facilita identificarea defectelor în structura acestuia, lucru ce îi va permite să aprecieze la copil existenţa unei dislalii mecanice. Dar, pentru a evita unele greşeli, este important să se ia în considerare gradul de dependenţă a articulării corecte a sunetului de anatomia concretă identificată în structura aparatului articulatoriu.

Aşa, de exemplu, frenul scurt al limbii poate condiţiona imposibilitatea totală sau pronunţia incorectă a sunetului  "r", dar, uneori şi a sunetelor şuierătoare din articularea superioară. Dar ar fi greşit să legăm prezenţa unei astfel de anomalii cu pronunţia defectuoasă a sunetelor siflante, la articularea cărora limba se află la dinţii incisivi inferiori.

Sau aşa un exemplu. Ocluzia laterală deschisă poate duce la sigmatism (sâsâit) lateral, şi nici într-un caz labiodental. Ultimul poate fi cauzat de prognatie, în care buza inferioară deseori - involuntar – se ridică sub dinţii incisivi superiori care avansează înainte, astfel încât în loc de sunetul "s" se aude un sunet asemănător cu "f".

În acelaşi timp, lipsa la copil a unor devieri  substanţiale în structura aparatului articulatoriu exclude diagnosticul de dislalie mecanică. În acest caz, pronunţia defectuoasă a sunetelor este cauzată de alţi factori.

Cu toate acestea, pentru a evita careva greşeli, este important să se ia în considerare gradul de dependenţă a articulării corecte a sunetului de o anomalie specifică în structura aparatului articulatoriu. În cazul dislaliei mecanice înainte de punerea sunetelor, deseori este necesitatea de a înlătura anumite anomalii în structura aparatului vocal.

Pentru a trata în mod corect aceste probleme este necesare o conlucrare de specialişti, cum ar fi logopedul şi ortodontul.

De exemplu, în cazul când frenul limbii este foarte scurt emiterea sunetului "r" este posibilă numai după intervenţie chirurgicală, iar înlăturarea sâsâitului interdentar trebuie va fi precedată de eliminarea ocluziei deschise în secţiunea frontală.

Este bine cunoscut, că în rezultatul plasării limbii între dinţi în cazul ocluziei deschise, dicţia copilului este perturbată, îi vine greu să pronunţe sunetele siflante. Dar, terapeutul nu poate corecta pronunţia sunetelor, în cazul în care starea aparatului articulatoriu, determinată de dereglările de structură a sistemului dentar la copil, nu permite acest lucru. Tratamentul acestor cazuri, ortodontul îl petrece împreună cu defectologistul sau logopedul. În scopul corecţiei ocluziei deschise la copii dentiştii şi ortodonţii recomandă utilizarea unor plăcii vestibulare speciale sau formatori – poziţionatori moi miofuncţionali din silicon, care corectează poziţia limbii şi contribui la normalizarea echilibrului muscular ( a ţesuturilor moi extrabucale şi interbucale). Este binevenit ca logopezii, de asemenea, să utilizeze la copii plăci vestibulare de modele specifice: plăci cu amortizor din sârmă - pentru poziţionarea corectă a limbii, plăci cu  mărgică - pentru încălzirea limbii înainte de exerciţiile speciale. Aceste modele de plăci permit logopedului în procesul de lucru cu copilul să pună eficient şi repede multe sunete complicate. Plăcile vestibulare şi formatorii - sunt nişte dispozitive standard care nu necesită scoaterea mulajelor şi producerea individuală şi permit mai uşor şi mai nedureros înlăturarea dereglărilor ocluziei la un stadiu incipient. Utilizarea unor astfel de dispozitive nu numai că contribuie la normalizarea poziţiei şi funcţiei limbii şi corectarea ocluziei, dar şi normalizarea modului de respiraţie şi înghiţire, precum şi îmbunătăţirea ţinutei şi dezvoltarea generală a corpului copilului. Cu toate acestea deja în timpul corecţiei ocluziei terapeutul poate petrece exerciţii articulare corespunzătoare, care accelerează şi tratamentul ortodontic.